
Aici e sfârșitul ,și aici îmi pun punct.
La tot ce a fost ,la tot de pe drum
El nu se mai întoarce,iar eu nu îl mai aștept.
De mâine se schimba un întreg univers
Aici e sfârșitul dar cui ii pasa,?
Când toți idioții se plimba pe drum?
Iubeam curat,iubeam o viață.
Aici e sfârșitul ,îmi iau rămas bun!
Sa urle pământul că azi am dispărut .
Că a fost ultima data când am pășit pe el.
Că n-a știut să îmi tina pașii drepti pe drum
Aici e sfârșitul ,îmi iau rămas bun.
De la norii ce au scurs ploaia pe mine.
Și m-au spălat de noroiul din inima mea.
Până la soarele ce îmi ardea pielea
Și vântul care mă sufla
Aici e sfârșitul ,îmi iau rămas bun
De la lacrimi și două persoane pe care le-am iubit.
Pe una am văzut-o puțin.
Iar pe alta nu am văzut-o deloc.
Scuzati-mi deranjul ,oameni obosiți ..
Dar eu dintre voi sunt cea mai obosita.
Nu am vrut sa aud decât un cuvânt.
Care să mă țină aici încă o clipă .
Dar am nimerit doar la uși închise
Și doar la oameni cu locul deja ocupat
Ei nici măcar nu se uitau la mine.
Când eu abia îi mai iubeam.

Mira.
Totul va fi bine!🤗🤗🤗🤍🤍🤍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uneori e prea târziu!🥺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Niciodată nu-i prea târziu!
Puterea Razei stă în SURSĂ, nu în altă Rază.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Atunci nu sunt cred eu sursa…🥺🥺🥺🥺🥺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ești tu sursa.
Parintele Galeriu, la unul din cursurile ținute la o Facultate de Drept a spus: “Imaginați-va ca Dumnezeu este Soarele, și din acest Soare infinite Raze vin pe Pământ.” – care este rolul unei Raze?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa împartă lumina…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Niciodată nu este târziu! Ce este al tău este pus deoparte!🤗🤗🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și dă-i și luptă, și luptă și dă-i,
Prea mult tumult este in ochii tăi,
Adu-ți aminte de Esența ta Divină,
Ești o rază pe Pământ, ai venit să aduci LUMINĂ!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Awwwwww,ce drăguț …🥺🥺🥺🥺🥺🥺
Mă crezi că uneori degeaba îmi aduc aminte,când sunt uitată de toți…?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate ești uitată de toți ( celelalte Raze care își văd de lumina care o aduc pe Pământ ), dar nu ești uitată de TOT CEEA CE ESTE!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Wooow,asta îmi dă de gândit un pic…🥺🥺🥺🥺🥺🥺
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu ești uitată de toți ai impresia asta pentru că ai fost rănită de oamenii dragi, dar nu toți sunt la fel!🤗🤗🤗🤗
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Adică ,e atât de trist când nimeni nu se gândește la tine,uneori doar o vorbă face minuni…și eu nici măcar când o cer nu o primesc,de parcă nimeni nu mă vede,uneori glumesc și îmi spun că între mine și o fantoma , nu sunt diferente..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga mea, tocmai ce am ieșit din aceasta stare ( a durat ceva ani ). Totul este despre PUTEREA PROPRIE – Recuperează-o!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta e ideea,că nu mai am putere …🥺🥺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fă ce-ți place, ce-ți aduce bucurie și fii atenta la energia pe care o emiți in lume – “Cine se aseamănă, se adună.”
“Dacă vrei să cunoşti secretul Universului, gândeşte în termenii energiei, frecvenţei şi vibraţiei.” – Nikola Tesla
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La ea nu este vorba nici de enegi nici de legea atracției sau universale, ea a dat voie să îi facă inima zop și încrederea în ea, câțiva oameni pe care dacă îi întrebai câteva lucruri de cultură generală se bâlbâiau! Dar ce să vezi îi spuneau, că ea nu poate, că ea a făcut să se ajungă aici, că ea este aia vinovată pentru tot(am avut așa ceva lângă mine) și știu ce răni și ce dezorientări lasă! Important este să aibă tăria să le arte că s-au înșelat asta îi omoară, pentru că acest gen de oameni fac asta din frustrarea că ei nu pot și aruncă cu vorbe aiurea și de obicei atunci când îți prinde punctul sensibil, că de ce să se „lupte” ei cinstit și cu toate armele la vedere? Când pot să atace ca lași pe la spate?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
🙏🌟
ApreciazăApreciază
Doamne,deci m-ai descris perfect!!!
Mă cunoști bine..
Mulțumesc mult pentru încurajare…o sa incerc sa dovedesc că pot .🤗🤗🤗🥺🥺🥺
ApreciazăApreciază
Sunt sigură că vei reuși! Nu uita un lucru, sufletul este un castel și dacă cineva vrea să intre în el trebuie să se șteargă pe picioare mai întâi!🤗🤗🤗🤗
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult🥺🥺🥺🥺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga mea, oricând îmi poți scrie și mă poți suna fără rușine, jenă sau să te gândești că mă deranjezi! Și ca să fii tu sigură de asta îmi poți scrie înainte și dacă nu pot vorbi la telefon îți spun cum putem vorbi, dar tot vorbim cumva! Sunt sigură că ai oameni care se gândesc la tine, dar nu fac pași spre tine ca să nu te sufoce! Eu una să știi că mă bucur când vorbim, dar nici nu vreau să intru cu bocancii în viața ta!🤗🤗🤗🤗
ApreciazăApreciază